Lucruri importante pe care părinţii trebuie să le ştie despre valoarea jocului

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

Joaca nu înseamnă doar distracţie şi voie bună, ci este totodată un prilej minunat prin care copiii învaţă o multitudine de lucruri noi. Prin urmare, părinţii nu trebuie să subestimeze valoarea jocului, ci mai degrabă ar trebui să îşi încurajeze copiii să se joace şi să le pună la dispoziţie jucării potrivite.

Joaca este mai mult decât ceea ce se vede. Poate fi simplă sau complexă, poate fi simbolică, sociodramatică, funcţională şi bazată pe un set de reguli. În continuare, oamenii de ştiinţă şi cercetătorii studiază aspectele felurite ale jocului, modul în care copiii învaţă prin joc, modalitatea în care joaca în aer liber influenţează starea de sănătate a copilului, precum şi efectele pe care le au jocurile electronice. Cert este că joaca şi învăţarea merg mână în mână, deci nu sunt nicidecum activităţi separate. Iată mai jos şi alte lucruri importante care vă vor convinge de valoarea şi importanţa jocului:

Prin joacă, copiii învaţă şi se dezvoltă. Mai precis, absolut toate abilităţile esenţiale sunt stimulate, dezvoltate şi îmbunătăţite prin joc. Un rol foarte important îl joacă acele jucării educative care reuşesc să atragă şi să menţină atenţia copilului. Aceste jucării dezvoltă abilităţile cognitive, fizice, sociale, îmbunătăţind totodată vocabularul şi vorbirea. Prin urmare, jucându-se cu jucării educative, copilul învaţă noţiuni de matematică, să rezolve probleme, să construiască, să sorteze după anumite criterii, să alerge, dar şi cuvinte noi, dobândind totodată abilităţi sociale.

Joaca este sănătoasă. Jucându-se, copiii devin puternici şi sănătoşi. De asemenea, joaca contracarează problemele legate de obezitate cu care foarte mulţi copii se confruntă.

Joaca reduce stresul. Prin joc, copiii trăiesc diferite experienţe, se maturizează emoţional şi, totodată, se poate vorbi despre numeroase jocuri, în special creative, prin care copilul se poate elibera de tensiunea acumulată, de frustrări, de stres şi de anxietate.

Joaca în aer liber este minunată pentru sănătate şi dispoziţie. Cu siguranţă, cele mai evocative amintiri pe care le aveţi sunt cele din copilărie, când vă jucaţi afară împreună cu alţi copii. Fie că vă jucaţi pe plajă, ridicaţi castele din nisip, eraţi la săniuş pe timp de iarnă sau vă jucaţi de-a v-aţi ascunselea, acestea sunt amintirile cele mai dragi ale copilăriei. La rândul lor, şi copiii de azi trebuie îndemnaţi să descopere bucuria acestor jocuri simple.

Joaca este o activitate naturală. De cum păşesc pe această lume, copiii învaţă nenumărate lucruri prin joc. Altfel spus, joaca este firească şi instinctivă. În plus, prin joc, copiii se descoperă pe ei înşişi şi lumea care îi înconjoară.

Joaca reprezintă un context de învăţare. În timpul jocului, copiii practică tot ceea ce deja au învăţat şi astfel recapitulează, îmbunătăţindu-şi memoria şi consolindându-şi cunoştinţele. Nicio temă, niciun exerciţiu şi nicio culegere de matematică nu vor oferi copiiilor locul, timpul şi contextul de învăţare pe care le oferă joaca. Copiii iubesc să îşi imagineze tot felul de lucruri şi situaţii. De exemplu, că sunt profesori, doctori, pompieri sau că sunt la spălătorie, la cofetărie, că merg la cumpărături sau deţin un restaurant. Imaginaţi-vă numai câte probleme şi calcule au loc în mintea lor atunci când îşi imaginează că lucrează într-un restaurant. Vor desena meniuri, vor crea preparate, vor stabili preţuri, vor lua comenzi şi vor prelua notele de plată. Iată numai câte oportunităţi de învăţare oferă un simplu joc. Pe termen lung, joaca va duce la succesul copilului şi la respect de sine.

Ca părinţi, cu siguranţă vă doriţi ca cel mic să înveţe cât mai multe lucruri, să crească şi să se dezvolte frumos. Prin urmare, trebuie să fiţi cei mai mari susţinători ai jocului şi să vă faceţi timp pentru a vă juca împreună. Indiferent în câte alte activităţi sunt implicaţi copiii, trebuie să vă asiguraţi că în fiecare zi au timp de joacă pentru a susţine astfel dezvoltarea lor cognitivă, lingvistică, fizică, socială şi emoţională.

Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *