Dezvoltarea inteligenței

Inteligenţa este reprezentată prin capacitatea de a descoperi proprietăţile obiectelor şi fenomenelor înconjurătoare, a relaţiei dintre ele şi prin abilitatea de a rezolva probleme şi situaţii conflictuale.

În termeni psihologici, inteligenţa este atât un fapt real, cât şi unul potenţial, un atrribut al organizării mintale şi comportamentale.

Inteligenţa este constituită din două noţiuni. Intelectul – IQ şi inteligenţa emoţională – EQ. Aceste două laturi ale inteligenţei sunt complementare, neputând funcţiona una fără cealaltă, având totuşi fiecare palierul său de activitate. Intelectul - IQ este capacitatea noastră de a gândi, a rezolva probleme, a efectua operaţiuni complicate, a procesa informaţiile. Intelectul este în strânsă legătură cu randamentul, viteza de învăţare şi memorarea. Este măsurabil şi rămâne relativ constant pe toată durata vieţii, fiind transmis ca moştenire genetică. Intelectul funcţionează foarte bine atunci când suntem calmi şi în parametri noştri normali, în situaţii normale.

Inteligenţa emoţională - EQ este capacitatea umană prin care devenim cretivi şi folosim emoţiile pentru a rezolva problemele apărute în viaţa de zi cu zi. Inteligenţa emoţională este cea care ne ajută să identificăm, să înţelegem şi să gestionăm emoţiile raportându-le la scopurile nostre personale specifice vieţii de familie, carierei sau oricărui alt palier care ne interesează. Inteligenţa emoţională funcţionează foarte bine în orice condiţii, chiar şi atunci când suntem în situaţii limită, când trebuie să luăm decizii rapid. Inteligenţa emoţională are un rol foarte important în momentul în care transmitem informaţii, sentimente, fapte, ajutându-ne să decidem corect ceea ce spunem şi cum spunem.

Empatia este o componentă a inteligenţei emoţionale, prin intermediul ei asigurându-ne recunoaşterea emoţiilor celorlalţi. Empatia nu înseamnă a trăi emoţiile celorlalţi, ci a le înţelege raportându-le la trăirile şi emoţiile noastre.

Inteligenţa emoţională nu vine în bagajul nostru genetic, ci este cultivată şi dezvoltată pe parcursul întregii vieţii. Prin dezvoltarea inteligenţei emoţionale ne asigurăm succesul, fiind calea prin care se poate realiza comunicarea cu lumea înconjuratoare, calea prin care ne găsim modalitatea de a ne face înţeleşi, de a transmite exact ceea ce vrem să transmitem, de a ne găsi lucrul potrivit prin intermediul căruia noi putem evolua.

Dezvoltarea inteligenţei emoţionale începe imediat ce copilul şi-a însuşit abilitatea de a vorbi. Educarea lor în acest sens aparţine în mare parte părinţilor şi familiei. Bazele se pun în perioada preşcolară. Micuţul va fi înconjurat cu iubire şi afecţiune. Va fi educat să-şi exprime sentimentele şi va fi învăţat să le recunoască şi înţeleagă. Un copil căruia i se va vorbi răstit, va învăţa automat că aşa trebuie să-şi manifeste şi el trăirile. Dezvoltarea inteligenţei emoţionale este răspunzătoare de integrarea micuţului în societate. Un copil educat astfel încât să-şi recunoască şi să-şi exprime sentimentele se va putea integra unui grup de copii, va putea participa la jocuri şi va putea empatiza. Un copil în educaţia căruia s-a pus mare accent pe dezvoltarea inteligenţei emoţionale va fi un copil care va face faţă cu brio anilor de şcoală, se va putea integra uşor regulilor impuse de o instituţie şi va putea învăţa cu uşurinţă.

Pentru a stimula dezvoltarea inteligenţei, atât sub aspectul intelectului, cât şi sub cel al inteligenţei emoţionale, părinţii şi cadrele didactice pot recurge la aplicarea unor metode acceptate cu uşurinţă de copii.

În perioada preşcolară părinţii vor încerca cât mai des posibil să creeze un mediu în care copiii se pot juca liber, împreună cu alţi copii de vârsta lor. Scopul acestor jocuri este acela de a-i stimula pe cei mici să descopere strategii, să empatizeze cu ceilalţi, să poată comunica ceea ce simt şi doresc, totul desfăşurânde-se firesc, fără reguli impuse de un adult, ci numai după criterii alese de cei mici.

Este perioada în care părintele îşi exprimă sentimentele şi stările prin care trece, cum ar fi supărarea, bucuria sau furia, tocmai pentru a-l ajuta pe cel mic să depisteze trăirile şi să le înţeleagă. Copilul va înţelege astfel că este firesc a exprima ceea ce simţi, şi va cultiva în timp această abilitate pentru a se convinge că o poate face bine, că poate transmite exact ceea ce simte, că cei din jur au înţeles ce spune, simte sau doreşte el.

Ideea tradiţională conform căreia copilul nu trebuie să-şi exprime sentimentele, ci trebuie doar să se supună regulilor pentru a avea randament la nivel intelectual, pare a nu da roade foarte bune. Un bagaj mare de informaţii, cunoştinţe şi date, atâta timp cât nu este transmis şi folosit, nu poate contribui la o bună integrare sau la realizarea, pe orice plan, a viitorului adult. Prin transmiterea trăirilor şi informaţiilor se realizează comunicarea cu ceilalţi. Cu cât inteligenţa emoţională este mai bine educată şi dezvoltată, cu atât această comunicare se va face mai bine, şi reuşita va fi asigurată.

Şi în cazul abilităţilor de gândire, ale intelectului, copilul trebuie educat şi stimulat încă de micuţ, iar rolul esenţial revine tot părintelui şi familiei. Prin joc şi joacă, bebeluşul va învăţa cum funcţionează lumea înconjurătoare, va sesiza care sunt consecinţele faptelor sale asupra a ceea ce-l înconjoară, va înţelege relaţia cauză-efect. Micuţul îşi va stimula capacitatea de procesare şi integrare a informaţiilor la nivelul creierului şi îşi va dezvolta capacitatea cognitivă.

Pentru educarea intelectului, părintele poate apela la o serie de metode cu ajutorul cărora va stimula dezvoltarea abilităţilor de gândire ale copilului.

Copilul va fi încurajat să exploreze toate obiectele din jur în cât mai multe moduri, pentru a-şi folosi cât mai multe simţuri: pipăit, miros, atins, lovit. Astfel micuţul va constata consecinţele acţiunilor lui asupra obiectelor, va face diferenţa între reversibilitate şi ireversibilitate. Materialele folosite pot fi jucăriile, foi de hârtie, beţişoare colorate, plastilină, cuburi, cercuri, orice îi poate stimula atenţia.
Copilul va fi lăsat să atingă o gamă cât mai mare de texturi pentru dezvoltarea experienţelor senzoriale. Se va putea juca cu materiale strălucitoare, aspre, moi, rigide, flexibile.
Copilul va fi lăsat să exploreze permanent. Se va juca cu mânuţele prin nisip, orez, făină, apă, apă colorată.
Părintele va vorbi clar, va asocia imagini cuvintelor, stimulând astfel dezvoltarea vocabularului celui mic. Pe măsura vârstei, va forma silabe şi cuvinte, folosind litere şi tabla magnetică. Până la vârsta de un anişor, cel mic rosteşte doar silabe şi cuvinte simple. La 12 luni copilul va şti să folosescă cel puţin două cuvinte cu semnificaţie clară. Până la 18 luni va folosi un vocabular activ, în propoziţii simple. La doi anişori va putea vorbi în propoziţii mai ample, iar la doi ani şi jumătate va deţine un vocabular activ, va putea folosi forma verbală corectă şi pronumele personal. Până la vârsta de trei ani ar trebui să poată spune poezii scurte, să aibă noţiuni clare despre forma de plural şi să poată relata întâmplări. În funcţie de vârstă şi de caracteristicile fiecărui copil în parte, părinţii vor stimula dezvoltarea vocabularului şi a abilităţii de gândire.
Se vor procura cărţi destinate copiilor, cu caractere mari, citeţe şi cu imagini clare. Astfel se va stimula interesul celui mic şi se va creea o cale prin care el va putea asimila noi informaţii. Cărţile de colorat sunt un bun aliat în procesul de dezvoltare a inteligenţei micuţului.
I se vor citi poveşti, rostite clar şi cu intonaţie specifică fiecărui personaj.
Metoda cântecelelor este foarte bună în vederea reţinerii de noi cuvinte.
Fiecare activitate zilnică poate fi folosită pentru stimularea gândirii. La băiţă, la masă, la joacă, se pot experimenta cât mai multe acţiuni: scufundarea obiectelor, plutirea, amestecarea, separarea.
Copilului i se vor pune întrebări simple, la care va da răspunsuri pe măsura vârstei şi capacităţii sale. Indiferent de activitate, părintele nu va forţa copilul să efectueze ceea ce nu-i place. Trebuie speculat cât mai mult palierul pentru care cel mic manifestă o înclinaţie specială.
Este perioada când se pot furniza primele noţiuni specifice ulei limbi străine. Copilul va asimila foarte repede noţiuni şi cuvinte noi, fiind momentul prielnic vorbirii într-o altă limbă decât cea maternă. Va învăţa că unui obiect îi corespund două sau mai multe denumiri denumiri. Una în limba română, altele în altă limbă.

Educarea unui copil în primii trei ani de viaţă este foarte importantă. Este perioada de care sunt răspunzători părinţii, perioada în care ei pun bazele dezvoltării celui mic. Obiceiurile dobândite în această etapă, vor amprenta personalitate copilului pe toată perioada vieţii sale. Părinţii trebuie să dea o mare importanţă stimulării inteligenţei celui mic, atât pe plan emoţional, cât şi în ceea ce priveşte intelectul. Activităţile şi comportamentul în care părintele îşi antrenează copilul, vor fi cele care stimulează dezvoltarea intelectuală a celui mic.

Căile prin care un părinte conduce spre dezvoltarea inteligenţei copilului său, sunt multe. Depinde de părinte cum le aplică şi ce rezultate va avea. Pentru reuşită, părintele trebuie să-şi trateze copilul cu multă iubire, înţelegere şi respect, şi să fie conştient nivelul la care se află micuţul în fiecare etapă. Astfel va şti ce metode să aplice şi ce aşteptări să aibă de la acesta.

sursă foto: lerablog.org