Dreptul la educație

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

Peste tot se vorbește despre dreptul tuturor copiilor de a avea parte de educație, dar puțini știu exact ce presupune acest lucru și mai ales, cât de des este încălcat.Mai întâi însă, să ne întoarcem puțin în timp pentru o lecție de istorie. În România, dreptul la educaţie, în sensul învăţământului organizat de stat, a fost consfințit oficial, prin primul act constituţional care a impus acest drept la scara întregului spaţiu locuit de români, respectiv Constituția din 1923.

Acolo se menționa că „învăţământul este liber în condiţiunile stabilite prin legile speciale şi întrucât nu va fi contrar bunelor moravuri şi ordinei publice. Învăţământul primar este obligator. În şcolile Statului acest învăţământ se va da gratuit. Statul, judeţele şi comunele vor da ajutoare şi înlesniri elevilor lipsiţi de mijloace, în toate gradele învăţământului, în măsura şi modalităţile prevăzute de lege”.

Cu toate acestea, în condițiile actuale, dreptul la educație al copilului nu este respectat de multe ori. Spre exemplu, un copil bolnav şi sărac, deși are același drept cu unul sănătos și cu o situația financiară bună, nu va avea parte de aceleași beneficii. 

Educația incluzivă și dreptul la educație 

Dacă este să vorbim despre dreptul la educație și modalitatea în care acesta poate fi aplicat, fără discriminare de niciun fel, atunci educația incluzivă este cea care se mulează cel mai bine pe nevoile tuturor elevilor. Aceasta este caracterizată prin următoarele principii: dreptul fiecărui elev la educaţie pe baza egalităţii şanselor; nici un elev nu poate fi exclus din educaţie sau supus discriminării pe motive de rasă, religie, culoare, etnie, sex, limbaj, dizabilităţi; şcoala se adaptează la nevoile elevilor; diferenţele individuale între elevi constituie o sursă de bogăţie şi diversitate, şi nu o problemă.

Şcoala incluzivă are la bază un curriculum adaptat în raport cu nevoile copiilor. Adaptarea curriculumului poate fi făcută prin selectarea unor conţinuturi din curriculumul general adresat copiilor normali, care pot fi însuşite de copiii cu cerinţe speciale; introducerea elevilor cu cerinţe educative speciale într-o varietate de activităţi individuale, terapeutice, destinate recuperării acestora; folosirea unor metode şi procedee didactice, a unor mijloace de învăţământ intuitive, de natură să sprijine înţelegerea conţinuturilor predate la clasă. 

Cum se respectă dreptul la educație în România 

Din păcate, în România, dreptul la educație este înțeles de multe ori, greșit, iar discriminările încă mai ucid vise în școli. Copiii proveniţi din familii monoparentale sau orfani de ambii părinţi, copiii ai căror părinţi nu au serviciu, au grave probleme de sănătate sau un comportament imoral, copiii care locuiesc în zone izolate sau îndepărtate şi a căror şcolarizare depinde de existenţa unui mijloc de transport şi copiii de etnie rromă care se integrează cu greutate în colectivul clasei de elevi. Din acest motiv, mulți dintre ei abandonează școala. Așadar, cum rămâne cu dreptul la educație? 

Discriminarea copiilor cu cerințe educative speciale 

Cu aceeași problemă, a respectării dreptului la educație se confruntă și părinții ai căror elevi au unele cerințe educative speciale.

Tipurile de deficienţe întâlnite la elevii cu cerinţe speciale sunt: deficienţe mintale, deficienţe de auz sau vedere, deficienţe fizice, psihomotorii, tulburări de limbaj, tulburări de comunicare şi relaţionare, tulburări de atenţie şi hiperactivitate – ADHD.

Este adevărat, și aceştia au dreptul fundamental la educaţie, iar  procesul instructiv-educativ trebuie să asigure şanse egale pentru toți, prin implicarea tuturor cadrelor didactice, părinţilor şi a instituţiilor locale abilitate. De multe ori însă, realitatea este mai dură.

Pentru ca și copiii cu cerințe educative speciale să beneficieze de dreptul lor la educație, este nevoie de o colaborare permanentă între cadrele didactice – școala în general și familiile elevilor (pentru a discuta eventualele probleme de natură comportamentală, materială sau socială şi pentru a se găsi soluţii care să ducă la rezolvarea acestor probleme).

De asemenea, tot pentru ca dreptul la educație al copiilor să fie respectat, dacă există cazuri în care aceștia locuiesc în zone izolate sau departe de respectiva unitate de învăţământ, este necesar să se asigure transportul zilnic al acestora spre școală și înapoi acasă.

Din perspectiva reglementărilor adoptate de statul român, copiii cu cerinţe educative speciale pot fi integraţi fie în unităţi şcolare de educaţie specială, fie în grupe şi clase speciale din unităţi preşcolare şi şcolare obişnuite, fie în mod individual în unităţi de învaţământ obişnuite. Aceste şcoli trebuie să se adapteze unei pedagogii centrate asupra copilului, capabilă de a veni în întâmpinarea trebuinţelor fiecărui copil în parte. Cadrele didactice trebuie să adopte mijloace de combatere a atitudinilor discriminatorii, construind o societate bazată pe spiritul de toleranţă şi oferind şanse egale la educaţie pentru elevii defavorizaţi. 

Dreptul la educație, ”uitat” în cazul copiilor săraci? 

Dreptul copiilor de a avea parte la educaţie preşcolară, primară şi secundară este ”uitat” de multe ori în cazul copiilor ce provin din comunităţi dezavantajate. Aceștia au nevoie de mult sprijin pentru a depăşi situaţia în care se află, pentru că sărăcia şi lipsurile cu care se confruntă, ba chiar și nepăsarea multora dintre părinții acestora faţă de perspectivele pe care educaţia le oferă copilului şcolarizat, toate acestea contribuie la limitarea accesului la şansele egale la care au dreptul toţi copiii.

Din păcate, discriminarea este uneori încurajată chiar și de cadrele didactice, așa că nu ar trebui să ne mire și faptul că mulți elevi renunță la dreptul lor la educație și decid să abandoneze școala. Rolul şcolii este de a-i învăţa pe tineri cum să trăiască într-o lume marcată de diferenţe lingvistice, culturale sau sociale, prin acceptarea acestora, dar şi prin identificarea şi însuşirea valorilor care îi unesc. Pentru ca această discriminare să nu mai existe, iar dreptul la educație al tuturor copiilor să fie respectate, cadrele didactice trebuie să realizeze anumite activităţi în care să se integreze şi copiii menţionaţi anterior, deoarece prejudecăţile pot genera un comportament discriminatoriu.

Pentru ca dreptul la educație să fie valabil pentru toți copiii, acest lucru ar presupune școli moderne, cadre didactice motivate și corespunzător pregătite, curriculum și dotări adecvate fără costuri suplimentare din partea părinților. Din păcate, mult prea greu de realizat în societatea românească actuală. 

Școlile trebuie să lupte pentru respectarea dreptului la educație

Pentru ca dreptul la educație să nu mai fie condiționat de atâtea discriminări, primii care ar trebui să ia atitudine ar fi profesorii. Prin exemplul lor, și comunitatea locală va putea fi educată pentru a nu se mai împiedica de prejudecăți. Școala, în general, ar trebui să educe elevii în ideea ca nu există valori superioare sau valori inferioare, iar

toleranţa, respectarea drepturilor omului – printre care și cel la educație al tuturor copiilor, ar trebui să nu fie doar un simplu deziderat. În acest scop, în cadrul activităţilor extracurriculare, se pot organiza acțiuni care să implice comunitatea, activităţi în cadrul cărora participanţii să se cunoască mai bine, să coopereze şi să se implice împreună diferite evenimente (activităţi muzicale şi sportive, evenimente culturale şi sărbători locale). Egalitatea de şanse este un lucru la care cadrele didactice și nu numai, poate ar trebui să reflecte mai mult.

În vederea respectării dreptului la educație al copiilor, în școlile din România ar trebui să se marșeze mai mult pe asigurarea accesului copiilor din comunităţi vulnerabile la educaţie preşcolară şi şcolară. Aceasta trebuie realizată prin creşterea numărului de grădiniţe cu program normal sau prelungit şi de grădiniţe estivale, inclusiv în comune sau localităţi cu număr redus de copii de vârstă preşcolară; cuprinderea în programe de genul ”A doua şansă” a mai multor copii, tineri sau adulţi care nu au fost niciodată la şcoală sau care au abandonat învăţământul obligatoriu, dar să nu fie neglijată nici  pregătirea cadrelor didactice pentru schimbarea atitudinii lor faţă de copiii săraci sau cu cerințe educative speciale.

Trebuie să înțelegem că toți acei copii cărora le refuzăm din cauza prejudecăților dreptul la educație pot deveni adulții analfabeți din viitor. Prea mulți copii nu se bucură de dreptul la educație deoarece apartin minorităților etnice, au culturi diferite, pentru că provin din familii cu situație financiară precară sau au anumite cerințe educatice speciale.  Este nevoie ca toți cei implicați în acest proces, dar și dumneavoastră înșivă să nu vă mai ascundeți după deget, cum se spune și să încercați să apreciați valoarea fiecărui individ în parte, fără prejudecăți sau discriminare. Este unul din modurile prin care se poate ca dreptul la educație al copiilor să fie respectat. Cât despre autorități, aici treaba e ceva mai complicată, pentru că este nevoie de resurse financiare. Dar totuși, se pot găsi soluții. Nu lăsați ca dreptul tuturor copiilor la educație să fie doar o vorbă în vânt!

Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *