Despre educație

,,Natura ne aseamănă, educația ne deosebește’’ spunea  filozoful chinez Confucius  (sau Kong Fu Zi n. 550 î Hr; d. 478 î Hr.). Citatul rostit în antichitate este la fel de viu și astăzi. Pentru că indiferent de cultură, obiceiuri și tradiții educația este cea care va face diferența întotdeauna.

De pildă, un copil care se naște cu o structură bună într-o familie care nu a înțeles sensul educației și reacționează ca atare, are șanse mici să priceapă sensul și importanța dezvoltării individuale într-o societate a cunoașterii. În schimb, un copil care are un fond mai puțin bun poate fi corectat prin educație și orientat să facă alegeri care să contribuie la schimbarea sa și a lucrurilor din jurul lui în bine. Și într-un caz și în celălalt există excepții care transformă noțiunea de educație într-un obiect de studiu atent cercetat de psihologi și sociologi. O să vorbesc în acest material despre formele pe care le îmbracă educația deoarece ele trebuie privite în ansamblu, ca un tot unitar. Aș putea să spun că educația nonformală completează educația formală și îl ajută pe individ să facă alegeri potrivite în mediul informal. Dar, să o luăm pe rând.

Ce este educația formală?

Educația formală este acea educație organizată, oficială, instituționalizată.  Adică educația pe care indivizii o primesc prin participarea la cursurile instituțiilor de învățământ furnizate de sistemul de învățământ de stat sau particular dintr-o anumită țară. Sistemul educațional este structurat ierarhic și gradat cronologic, pornind de la grădiniță, continuând cu  școala primară și până la universitate, care include, în plus față de studiile academice, o varietate de programe de specializare și instituții de pregătire profesională.

Educația formală este educația intenționată, sistematică și evaluată periodic. Nu poate fi realizată decât de specialiști din domeniul acceptat instituțional, juridic, statal și social al educației și anume profesori, învățători, educatori, lectori, asistenți universitari, conferențiari etc. . Altfel spus educația formală este aceea pe o primim la grădiniță, la școală, la liceu și la universitate. Pentru educația formală sunt stabiliți anumiți indicatori cantitativi și calitativi care permit trecerea de la un nivel la altul iar educabilii sunt evaluați periodic.

Educația formală este generalizată, permițând accesul tuturor indivizilor la procesul educațional. În funcție de rezultate, respectiv de competențele dobândite, aceștia trec de la un anumit nivel la altul și sunt încadrați în anumite filiere sau profiluri. Educația formală este proiectată riguros, derulată și evaluată sub forma documentelor școlare cu caracter oficial. Educația formală este rigidă și se desfășoară într-un cadru pedagogic determinat, cu metode și mijloace de predare, învățare și evaluare cu funcții pedagogice precise.

Educația formală și limitele ei

Educația formală este o educație bazată  în special pe metode tradiționale și  permite accesul la cunoștințe din diferite domenii tuturor elevilor. Educația formală este bună însă are limitele ei. Este bună pentru că noi, cei din generația ,,comunistă’’, am învățat să scriem și să citim corect, să facem calcule și să învățăm tabla înmulțirii, să ne exprimăm literar și să excelăm într-un anumit domeniu cu ajutorul dascălilor noștri care au folosit metode de predare – învățare – evaluare tradiționale.

Potrivit principiului potrivit căruia ,,repetiția este mama învățăturii’’ am învățat tabla înmulțirii. Apoi ne-am deprins să scriem frumos pentru că exista în programa școlară de la clasele mici Caligrafia. Nenumăratele ore de gramatică ne-au inoculat în minte i-ul de la ,,să știi’’ și linioara de la ,,să-mi’’. Am învățat chimie în laboratoarele în care făceam experiențe cu turnesol și fenolftaleină. Fizica, biologia, istoria sau geografia sunt alte discipline care, dacă erau predate tradițional dar cu mult suflet, reușeau să ajungă în mintea și în inimile elevilor.

Iar mai presus de toate acestea era disciplina și bunul simț. Educația formală ne-a învățat că este normal să arunci hârtiile la coș, să-ți faci singur curat în clasă, să spui bună ziua și să-i respecți pe cei din jurul tău. Și ne-a mai învățat că uniforma este expresia grupului din care faci parte, creează ideea de unitate, elimină diferențele de ordin material și este asociată cu noțiunea de elev.

Tabloul pare desprins dintr-o poveste. Însă este real. Dar, ca în orice poveste există și puncte slabe, în cazul nostru, limite.  Așa că nu pot să nu menționez faptul că educația formală se baza pe însușirea unei cantități foarte mari de cunoștințe, unele inutile, și nu susținea dreptul la libera exprimare, drept pe care îl consider esențial în dezvoltarea unui individ. De asemenea, elevii nu erau încurajați să vorbească despre ei, despre ceea ce simt, ce cred și cum ar trebui să se facă. Metodele coercitive puteau marca un copil mai sensibil întreaba viața pentru că îi știrbeau încrederea în el. Și acum există profesori care cred că nu poți să faci treabă cu ,,duhul blândeții’’ și că celebrele ,,linii la palmă’’ erau mai eficiente deoarece creau niște reflexe.

Educația formală și nonformală, în epoca informațională

Educația formală și metodele tradiționale nu trebuie înlăturate. În numeroase situații acestea se dovedesc eficiente și contribuie la o formare armonioasă a elevului. Însă trebuie adaptată la cerințele epocii și combinată educația nonformală. În zilele noastre să aplici într-o școală doar metodele educației formale conduc la limitare a elevului. Pentru că epoca în care trăim este o epocă informațională. Nu te mai poți raporta doar la manual. Elevul trebuie în primul rând învățat cum să învețe, cum să aleagă din multitudinea de surse puse la dispoziție și, mai ales, cum să facă. Iar aici intervine educația nonformală și metodele sale.

În țara noastră educația formală a rămas cumva ,,înțepenită’’ în niște metode și mijloace de predare mai puțin compatibile cu lumea în care trăim. Din comoditate sau neștiință unii profesori sunt reticenți la alegerea unor metode de predare alternative ce s-au dovedit eficiente dacă au fost puse corect în practică.

Uneori metodele tradiționale se transform în următorul scenariu. Profesorul, la catedră. Elevii, în bănci. Profesorul vorbește despre o anumită temă. Elevii ascultă sau încearcă să asculte. Unii se plictisesc și caută telefonul pe sub bancă. Alții vorbesc între ei distrăgând atenția și celorl care vor să fie atenți. Profesorul se arată nemulțumit de atitudinea elevilor, se oprește din predat și încearcă să-și impună punctul de vedere. Ideea lecției predate trece în plan secund.

Copiii de azi trebuie să fie stimulați să învețe. Ei sunt foarte conștienți că orice informație este la un clik distanță. Și de aceea este mai simplu să-i determini să descopere, să caute comparații și să emită judecăți, decât să le prezinți monoton, informația. Evident, trebuie luat în calcul la cele spuse și treapta de învățământ. Preșcolarii în mod clar mai multă nevoie de explicații și informații pentru că nu învățarea tablei înmulțiirii și scrierea și vorbirea corectă nu sunt la un clik distanță. Aici este vorba despre exercițiu. La fel cum se întâmplă și în cazul unor teme destinate elevilor de liceu. Nu există o formulă magică universal valabilă pentru toți. Trebuie luate în calcul mai multe aspect precum nivelul de învățământ, disciplina sau modulul, tema, scopul predării, nivelul elevilor, specialiarea etc. .  Totul este să știi cum să le îmbini.

Nonformalul sau… ce poți să faci cu ceea ce ai învățat în formal

Educația formală și cea nonformală sunt complementare. Formarea elevului de azi trebuie să combine în mod corect metodele ambelor forme. Nu să o evite pe una sau pe cealaltă. Multă vreme s-a crezut că educația nonformală și metodele de predare – învățare și evaluare trebuie organizate sistematic, dar în afara sistemului formal al educației. Dar s-a constatat că finalitățile educației descrise în Legea Educației Naționale nu pot fi atinse dacă în școli metodele de lucru tradiționale nu se îmbină cu cele nonformale.

Educația nonformală este intenționată și sistematică și se desfășoară în afara școlii tradiționale. Pentru ca aceasta să pătrundă în sistemul formal se impune o desprindere de vechile obiceiuri de predare.

Am spus o desprindere, nu o renunțare totală la acestea. Astfel educația nonformală va maximiza învățarea și cunoașterea și va minimiza problemele cu care se confruntă sistemul formal. Pentru că educația nonformală este variată și flexibilă, diferențiază conținutul, metodele și instrumentele de lucru în funcție de interesele și capacitățile participanților, valorifică întreaga experiență de învățare a participanților și este centrată pe procesul de învățare, nu pe cel de predare, solicitând în mod diferențiat elevii.

Forma pe care poate să o îmbrace educația nonformală în școli este reprezentată de punerea în practică a metodelor de lucru în echipă sau a celor care permit expunerea opiniilor elevilor într-un mod organizat și argumentat. Metodele nonformale sunt pretabile atât orelor de dirigenție și activităților din săptămâna ,,Școala Altfel’’ cât și unor teme din programa școlară aferente unor discipline sau module. Nonformalul se prezintă într-o mare varietate de forme și alegerea celor potrivite presupune experiență și tact pedagogic. De menționat este faptul că rezultatele educației nonformale nu se notează. Ceea de s-a lucrat elevii pentru o anumită temă, trebuie analizat, discutat sau  completat.  Metodele nonformale nu pun accentual pe ceea ce știu elevii, ci  pe ceea ce pot să facă cu ceea ce au învățat.

Educația nonformală asigură o rapidă actualizare a informațiilor din diferite domenii fiind interesată să mențină interesul publicului larg, să ofere alternative flexibile tuturor categoriilor de vârstă și să contribuie la pregătirea profesională, să pună accentual pe aplicabilitatea imediată a cunoștințelor și nu pe memorarea lor. Această formă de educație răspunde cerințelor și necesităților educației permanente și antrenează noile tehnologii comunicațioanle, ținând cont de progresul societății.

De aceea metodele educației nonformale se reflectă de cele mai multe ori în activitatea organizațiilor neguvernamentale care au înțeles imortanța implicării lor în comunitate pe diferite segmente și care urmăresc să formeze tinerii în cetățeni responsabili de faptele lor. Trainingurile pentru angajații din diferite domenii de activitate se bazează tot pe metodele educației nonformale, recunoscut fiind faptul că acestea conduc la o mai bună cunoaștere și dezvolatare personală și la o dorință mai marede implicare în activitatea firmei din care fac parte.

Despre educația informală

Nu pot să închei materialul dacă nu explic și ce este educația informală. Ei bine, aceasta este considerată o educație accidentală și include totalitatea influențelor neintenționate, eterogene și difuze prin care fiecare individ dobândește cunoștințe, abilități și aptitudini din experiențele sale zilnice. Spre exemplu, discuțiile cu părinții, plimbările cu prietenii, știrile sau emisiunile de la televizor, toate fac parte din ceea ce înseamnă educația informală. Nu sunt programate, nu au un scop anume, nu au standard impuse și nici restricții, nu sunt oficiale sau instituționalizate. Educația inormală este spontană, neașteptată însă promovează valorile în care crede fiecare individ.

Pentru ca cele trei forme ale educației să contribuie la dezvoltarea individului și a societății trebuie să se regăsească permanent într-o relație de interdependență.