Bucuria de a învăța în fiecare zi – de ce ar trebui să învățăm ceva nou zi de zi?

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

De foarte multe ori ne gândim că poate a venit timpul să învățăm ceva nou sau ne amintim că, în urmă cu ceva timp, ne-am propus să învățăm ceva, dar am început să fim din ce în ce mai ocupați, așa că am lăsat acea dorință deoparte. Unii și-au propus să învețe o nouă limbă, alții să cânte la chitară, alții să danseze, în timp ce unii și-au propus să învețe să interacționeze și să socializeze mai ușor.

Totuși, de cele mai multe ori, aceasta dorință a noastră de a învăța nu este prioritară. Din acest motiv, majoritatea companiilor fac eforturi aparte pentru ca toate echipele și managerii să acorde prioritate nevoilor de învățare, așa că le pun la dispoziție mai multe cursuri de formare sau organizează teambuilding-uri cu teme specifice. Prin urmare, ajungem să ne întrebăm ce oare s-a întâmplat cu motivația intrinsecă de a învăța?

Ca oameni, suntem formați să căutăm informații. Încă de la începuturi, strămoșii noștri au căutat informații despre mediile lor de viață și au explorat lumea în lung și în lat. În plus, substanța chimică din creierul nostru, dopamina, este legată de fericire. Dopamina este un neurotransmițător care transportă informații de la un capăt nervos la altul, pregătindu-ne corpul pentru acțiune. Prin urmare, oamenii de știință sunt de părere că actul învățării în sine aduce bucurie și mai puțin faptul că dacă vom învăța ceva, vom obține unele recompense sau avantaje. Deci, cum ne putem încuraja și automotiva să învățăm ceva nou în fiecare zi și nu doar atunci când este absolut necesar?

Începeți cu lucruri minore. Nu trebuie să ne propunem întotdeauna să învățăm ceva substanțial, cum ar fi o limbă străină. Ar putea fi ceva mai minor, cum ar fi cum să scriem mai bine, cum să edităm sau să prelucrăm fotografii sau cum să gestionăm întrunirile într-un mod mai eficient. De exemplu, livresq ne pune la dispoziție toate instrumentele de care avem nevoie pentru a edita, publica și pentru a gestiona proiectele noastre de învățare prin care devenim mai buni, mai informați și mai profesionali. Ideea este că a face ceva – orice – este mai bine decât a nu face nimic. Poate doriți cu adevărat să învățați o limbă nouă, dar știți că, în mod realist, timpul nu vă permite asta, deoarece sunteți ocupat la muncă, iar după servici aveți tot felul de angajamente familiale. În loc să vă propuneți să învățați ceva ce știți că nu puteți învăța, mai degrabă orientați-vă spre mici succese, pentru a evita sentimentul de frustrare și pentru a nu renunța în totalitate la ideea de a învăța.

Gândiți-vă la obiectivul final. Exploratorii au călătorit în toată lumea și și-au asumat tot felul de riscuri tocmai pentru că au vrut să descopere noi teritorii. Fiecare dintre noi caută acel sentiment de împlinire în viața sa și cel mai bine învățăm atunci când știm care este scopul nostru final. Astăzi, există mai multe distrageri ca oricând și adesea suntem și foarte bombardați cu informații. Pentru noi, devine mai dificil să memorăm aceste informații și știm că oricând putem căuta rapid ceva pe Google. Gândindu-ne la obiectivul final și de ce dorim să învățăm ceva anume, ne va ajuta să depunem efortul, să memorăm informațiile importante și să le aplicăm în viața de zi cu zi.

Să învățăm ceva nou ar trebui să devină un obicei. Există multe cărți și articole despre puterea obișnuinței. De exemplu, programele de reabilitare și de renunțare la vicii folosesc din plin puterea obișnuinței pentru a transforma mentalitățile și rutinele oamenilor. La rândul său, actul de a învăța ceva nou poate deveni un obicei. Dacă aveți obiceiul de a sta pe Facebook în timpul pauzelor sau în stația de autobuz, de ce nu înlocuiți acest obicei cu cel de a învăța o limbă străină cu ajutorul unei aplicații?

În cele din urmă, nu toți învățăm în același mod. Unii învață mai bine citind cărți, alții ascultă podcast-uri, iar unii preferă să vizioneze videoclipuri și documentare. Adesea, am putea prefera o combinație de două sau mai multe stiluri de învățare. Cheia este să înțelegeți ce anume funcționează cel mai bine pentru voi și apoi să faceți din acel stil o parte integrantă din actul de învățare. 

Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *