Activităţi plăcute care vizează educaţia nonformală

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

Unul dintre tipurile de educaţie de care se poate bucura copilul tău, este educaţia nonformală, realizată în afara clasei, prin intermediul activităţilor opţionale sau facultative. Nonformal înseamnă mai puţin formalizat sau neformalizat, însă cu efecte formative, venind  în întâmpinarea intereselor variate şi individuale ale copilului tău. Este educaţia care dă şansa copilului tău de a-şi descoperi înclinaţii şi preocupări diverse  şi sprijină ideea de educaţie pentru sănătate.

Educaţia nonformală răspunde necesităţilor copilului tău de acţiune, îi  permite extragerea cunoştinţelor din practică, şi îi  facilitează contactul cu noi informaţii.

Ca părinte, poţi găsi o multitudine de activităţi şi poţi susţine o serie de acţiuni şi abordări care au rolul de a asigura o educaţie nonformală de calitate pentru copilul tău.

Activităţi în afara casei

Pe lângă faptul că îţi poţi înscrie copilul în activităţi sportive organizate, care au rolul de a instrui tehnic şi comportamental, asigurând o dezvoltare fizică armonioasă, poţi solicita prezenţa acestuia în multe activităţi educative şi distractive. Cel mic se va bucura dacă îl vei lăsa să te asigure la gridinărit. Îi vei pune la dispoziţie recipiente de tipul cutii pentru torturi, pline cu seminţe de flori,  lăsându-l pe el să le planteze după propriul plac, îi vei întări încrederea în sine şi îi vei dezvolta creativitatea şi  îi vei susţine dezvoltarea abilităţilor motrice, precum dexteritatea.

La fel de bine poate ajuta la culegerea fructelor, la curăţarea curţii şi la vopsirea coteţului câinelui.

Aflaţi în concediu, trasează-i sarcina de a culege, oriunde găseşte, obiecte din natură care vă pot ajuta să creaţi mici minunăţii artistice. Conuri de brad, scoici, melci, frunze, flori pentru presat, toate vă vor ajuta să creaţi felicitări, ornamente de Crăciun, tablouri sau suporţi de creioane. Creativitatea celui mic va fi dublată de responsabilitatea pe care o are în a găsi materia primă pentru obţinerea produsului final.

Activităţile de acasă

Recipiente mici tip cutii pentru torturi, pline cu mărgele, nasturi şi paiete, îl vor provoca pe copilul tău să creeze mici şiraguri, brăţărele sau mărţişoare. Lasă la aprecierea lui alegerea cromatică, iar rezultatul final îi va susţine încrederea în sine.

Chiar mai mult, dacă cel mic are înclinaţii, angrenează-l în activităţi culinare, solicită-l să te ajute la prepararea unei prăjituri delicioase. Va primi informaţii concrete, dar va fi susţinut şi în dezvoltarea propiilor abilităţi.

În funcţie de vârstă, trasează-i sarcini în păstrarea curăţeniei şi  ordinei în casă, pune-l să-şi aranjeze lucrurile în sertare şi îndulapul de haine, cere-i să hrănească pisica sau să schimbe apa la peşti.

Devine astfel responsabil, empatic şi echilibrat, susţinând o educaţie care vine să contribuie la profilul general al copilului tău, poziţionat social şi familial.

Ca părinte, ai un ror esenţial în găsirea celor mai bune şi potrivite căi prin care se poate accesa educaţia nonformală, cea din afara instituţiilor de învăţământ.

Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *